Marius Copil și BMW X5: Întâlnește-ți idolii!
Statutul de campion se clădește cu disciplină și consecvență. Până când și idolii tăi așteaptă de la tine doar servicii de As. Este o etică a performanței, pe care o împart Marius Copil și BMW X5.
Text: Alex Buțu Foto: Dragoș Savu
Se spune că e mai bine să nu îți întâlnești idolii, pentru a nu fi dezamăgit de ei. Însă, în sport regula este alta. Dacă aspiri la statura de campion, atunci trebuie să devii cel puțin la fel de bun precum idolii tăi. Iar Marius Copil a dovedit exact acest lucru, într-o zi ce va rămâne bornă pentru cariera sa. Era duminică, 28 octombrie 2018. Atunci a cucerit inimile românilor și ale pasionaților de tenis de pretutindeni, disputând finala turneului ATP 500 de la Basel cu Roger Federer. Alături de Pete Sampras, tenisman-ul elvețian este pentru Marius Copil un idol. Federer a câștigat 20 de titluri de Grand Slam, cele mai multe din istoria tenisului masculin, și a revenit constant pe prima poziție din clasamentul ATP. Iar la Basel era favorit, ocupând la acel moment locul 3 ATP. Dar Marius Copil a fost revelația acestui turneu. Învinsese nu mai puțin de șase adversari, toți mai bine clasați decât el, dintre care Marin Čilić și Alexander Zverev, ocupanții locurilor 6 și 5 din clasamentul ATP. Federer avea să-și adjudece victoria, dar după o luptă în care Marius a dominat o bună parte a partidei. A fost o înfrângere care pentru Marius a cântărit aproape cât o victorie. A câștigat ceva extrem de prețios: convingerea că poate lupta de la egal cu idolul său. Cu idolul celor mai buni tenismeni din circuitul ATP actual. Este o încredere pe care nu o putea învăța decât din experiența unei asemenea finale. „Pentru mine acum începe cariera.“ Asta ne-a spus Marius că simte după finala de la Basel. „Felicitări, Marius! Îți doresc să joci la fel de bine și în sezonul următor. Jocul tău merită să fie răsplătit cu rezultate bune“, spunea Roger Federer după meci. Elvețianul a fost impresionat de Marius, iar asta se reflectă nu doar la nivelul declarațiilor. După cum a promis, Federer l-a inclus pe român în sesiunile sale de antrenamente, care au avut loc în iarna lui 2018 în Emiratele Arabe Unite.
„Am învățat foarte multe din finala cu Roger Federer. Simt că e un nou început. Îmi doresc ca în 2019 să vă mulțumesc pentru încurajări din postura unui jucător aflat în top 30 ATP.” – Marius Copil
Nivelul de performanță la care Marius a ajuns în 2018 nu este un success întâmplat peste noapte. Este rezultatul unei munci titanice, pe care a depus-o pentru cultivarea unui talent evident. A suplinit cu disciplină faptul că a avut mereu o susținere financiară cu mult inferioară bugetelor accesate de unii adversari. Dar, pentru Marius Copil, sportul nu este doar o disciplină impusă. Se poate spune că este mediul natural în care s-a născut în Arad, în 1990. Și asta fiindcă tatăl său a făcut parte din echipa națională de rugby, mama a fost în lotul național de handbal, iar fratele mai mare a practicat la rândul său tenis.
Cei cu spirit de campion ştiu să ofere înapoi. Marius Copil doreşte ca în viitor să pună bazele unei fundații caritabile. Iar de curând, alături de Simona Halep, a antrenat un grup de copii din România pasionați de tenis.
Spiritul său sportiv se regăsește și în pasiunea pe care o are pentru motorsport și, în general, pentru plăcerea de a conduce. Pe acest fond este cu atât mai firesc să descoperim afinitatea sa față de marca BMW. Mai mult de atât, compania bavareză are sediul central în Munchen, orașul unde Marius a locuit aproape 10 ani. De altfel, și-a cumpărat de curând unul dintre cele mai apreciate modele BMW din gama actuală, coupe-ul M2. Este considerat a fi printre cele mai pure expresii ale sportivității motorizate. E o mașină de suflet pentru Marius. I-a cumpărat din gama de accesorii M Performance volan cu LED-uri ce indică momentul optim pentru schimbarea treptelor de viteză, precum și un sistem de telemetrie care îți înregistrează o multitudine de parametri și îți recomandă cum să-ți îmbunătățești timpii și abilitățile de condus sportiv. Pasiunea pentru marca bavareză a condus firesc și către asocierea oficială dintre Marius Copil și BMW. Astfel, el este în prezent Friend of the Brand BMW în România și Ambasador Automobile Bavaria – dealer-ul mărcilor BMW, MINI și Rolls-Royce, cu showroom aflat pe șoseaua București-Ploiești 53 A.
Prin prisma acestui statut, ne-am întâlnit cu Marius atunci când a făcut cunoștință cu noua generație BMW X5. Este o mașină care promite să servească rivalilor o avalanșă de Ași, sub forma unor tehnologii de avangardă. În 1999 BMW a lansat cu primul X5 rețeta Sports Activity Vehicle, care avea să se impună în segmentul SUV-urilor. Primele trei generații X5 au cucerit peste 2,2 milioane de clienți, astfel că acest model a devenit cel mai bine vândut SUV premium la nivel internațional. A patra generație a debutat în toamna lui 2018 și în România și promite nu doar să rămână o referință de sportivitate în segment, ci și să livreze standarde superioare în ceea ce privește abilitățile off-road. Acestea sunt două dintre pasiunile lui Marius Copil: sportivitatea și escapadele în natură, cu sau fără vehicul. După finala de la Basel s-a deconectat în România cu o plimbare între Campingul Zănoaga și Cascada 7 Izvoare, dar a gustat și adrenalina conducând buggy-uri pe traseul de motocross și off-road TCS Racing Park. Marius își dorește să participe la sesiuni de condus pe zăpadă și gheață, precum sunt cele pe care le organizează și diverși constructori auto pe circuite improvizate în zonele de lângă Cercul Polar. Ar fi un cadru ideal pentru etalarea sistemului de tracțiune integrală xDrive al noului BMW X5, care poate fi completat cu Pachetul Offroad. Acesta include diferențialul M Sport și programele de rulare speciale pentru nisip, pietriș, macadam sau zăpadă și este oferit împreună cu suspensia pneumatică pentru ambele punți. Mulțumită suspensiei pneumatice, garda la sol poate varia cu 80 mm.
Pentru început, sunt disponibile 3 motorizări cu câte 6 cilindri: X5 M50d (400 CP, 760 Nm, 92.582 euro cu TVA), X5 30d (265 CP, 620 Nm, 68.842 euro cu TVA) şi X5 40i (340 CP, 450 Nm, 70.329 euro cu TVA).
Clienții care vor un comportament sportiv accentuat pe șosea pot opta pentru suspensia adaptivă M, sau pentru suspensia adaptivă M Professional, care este prevăzută și cu bare stabilizatoare active și diferențialul M Sport pe puntea spate. De asemenea, noul BMW X5 oferă agilitate surprinzătoare pentru un asemenea gabarit și datorită faptului că poate fi echipat cu sistem de direcție integrală, configurație în care virează din toate cele patru roți. Astfel, X5 se strecoară ușor prin aglomerația urbană. Este ajutat și de sistemele de parcare automată și de rețeaua de camere video care oferă o vedere împrejurul mașinii, funcție utilă și în off-road. În lista amplă de sisteme inteligente ce permit condusul semi-autonom este inclus și „Asistentul pentru mersul înapoi“. Acesta înregistrează ultimii 50 de metri din traseul parcurs înainte cu o viteză de până la 35 km/h și ghidează mașina în marșarier, preluând controlul direcției.
Rafinamentul noului BMW X5 nu se rezumă la tehnologii. El este etalat și prin noile finisări, care rezonează cu pasiunea lui Marius Copil pentru manufactura sofisticată a orologeriei de elită. Exemple sunt tapițeria din piele Vernasca și ornamentele „Crafted Clarity“ pentru schimbătorul de viteze și o serie de butoane, prelucrate manual din sticlă.
Marius vorbește germana, engleza, spaniola și italiana. La rândul său, X5 poate purta un dialog cu șoferul, răspunzându-i la multiple comenzi vocale.