Veste bună pentru BMW: a fost lansat noul Audi A8
Noul Audi A8 a fost prezentat astăzi într-un display impresionant ce a transformat lansarea într-o instalație artisică, depășind granițele unei prezentări clasice.
Noul Audi A8 promite să atragă atenția printr-o prezență scenică importantă, mai ales că versiunea normală măsoară 5,17 metri lungime, în timp ce versiunea cu ampatament lung vine cu 13 centimetri în plus. Dacă ești un fan al designului modelelor Audi, atunci noul Audi A8 nu-ți va displăcea. Totuși, așteptările pentru noul model erau ridicate, iar această continuitate a liniei de design nu pare să fie pe gustul tuturor. Mie, personal, nu-mi displace, dar nici nu mă încântă în vreun fel. Poate doar blocurile optice față ce beneficiază de HD Materix LED și de faruri cu Laser să trezească pasiuni, în timp ce în spate tehnologia OLED este responsabilă cu atrasul atenției.
În interior, noul Audi A8 nu se abate de regulă și propune detalii, materiale și finisări impecabile. Conform comunicatului de presă, cea mai răsfățată persoană de la bord este pasagerul de pe scaunul din dreapta spate. Multiplele reglaje pentru scaune, bancheta pentru picioare, sistemul infotainement, tetierele „confor” și multe alte gadget-uri sunt responabile pentru rafinamentul pe care îl poți regăsi odată urcat pe locurile din spate. Consola centrală este echipată cu un panou de comandă ce funcționează cu ajutorul unui ecran tactil. Foarte interesant este faptul că până și comenzile tactile sunt însoțite de un feedback audio, cât și de unul tactil, lucru greu de realizat atunci când vorbim despre dispozitive touchscreen.
Încet, încet ajungem și la cea mai importantă chestie care echipează noul Audi A8. Adică un pilot automat cu funcție autonomă extinsă. Numit „Audi AI traffic jam pilot” acest sistem este capabil că ofere un condus autonom până la o viteză de maximum 60 km/h, în condiții de trafic aglomerat și dacă cele două sensuri de mers sunt despărțite de o barieră fizică. Practic, ce face acest sistem diferit față de cele care echipează modele BMW, Mercedes-Benz sau Volo se poate rezuma la faptul că șoferul își poate lua mâinile de pe volan și poate face orice altceva. De exemplu, se poate uita la televizorul încorporat în mașină. În plus, la fel ca în cazul noului BMW Seria 7, noul Audi A8 poate fi parcat de la distanță, prin intermediul unei aplicații disponibilă pentru dispozitivele mobile inteligente.
Ținuta de drum este asigurată de un nou tip de suspensie activă, care poate „ridica” sau „coborî” fiecare roată în parte cu ajutorul unor actuactori electrici. Pe lângă acest sistem, noul Audi A8 este echipat cu un sistem de direcție integrală și, desigur, sistemul de tracțiune integrală quattro. La momentul lansării pe piață, noul Audi A8 va fi disponibil în doar două versiuni de motorizare, ambele de 3,0 litri. Dieselul, 3.0 TDI dezvoltă 286 de cai-putere, în timp ce motorul pe benzină – 3.0 TFSI – dezvoltă 340 CP. Spre finalul anului viitor vor fi disponibile alte două motorizări, în configurație V8. Din nou, 4.0 TDI cu 435 CP și 4.0 TFSI cu 460 CP. Cireașa de pe tort va fi asigurată de o motorizare W12 de 6,0 litri, dar despre care nu avem alte informații. Pentru cei care cred că viitorul este unul combinat, noul Audi A8 va fi disponibil și într-o variantă de tip plug-in hybrid. Motorul pe benzină, de 3,0 litri va fi ajutat de unul electric, pentru o putere combinată maximă de 449 CP și un cuplu de 700 Nm, autonomia electrică fiind de aproximativ 50 de kilometri.
Noul Audi A8 va fi disponibil pentru vânzare începând din toamna acestui an și va avea, în Germania, un preț de pornire de 90.600 de euro. Nu știm dacă TVA-ul este inclus, dar bănuim că da.