Porsche Cayman GT4 – Fratele mic joacă la intimidare
Porsche Cayman este cel mai mic, cel mai ieftin și cel mai slab de înger model din gama Porsche. Asta nu înseamnă că nu poate emite pretenții la tron, dacă fraților săi mai mari li s-ar întâmpla brusc ceva rău. Cayman este buturuga mică a celor de Porsche, care în ochii unui purist poate răsturna oricând din lista de priorități chiar și pe mai marele 911 Turbo, iar versiunea GT4 este Cayman-ul gata să concureze cu moștenitorii de drept ai tronului.
Și cum astfel de dispute se termină de obicei cu trădări și fratricid, noul Cayman GT4 s-a pregătit cu un arsenal de arme proaspăt ascuțite pentru a-și păzi spatele. În locul unui machiaj de război, noul Cayman GT4 a ales niște elemente de caroserie cum sunt spoilerele față/spate mai agresive, un eleron fix de dimensiuni mai mari și niște guri de aerisire mai generoase. Dar cum încordatul ăsta în oglindă nu sperie pe nimeni, evacuarea dublă, poziția mai joasă cu 30 mm și frânele împrumutate de la 911 GT3 se ocupă cu intimidarea adversarului.
Sub capotă politica o face un motor boxer de 3,8 litri ce dezvoltă 385 CP aliat cu o cutie manuală cu șase rapoarte. Împreună reușesc să propulseze micuțul Porsche de la 0 la 100 km/h în 4,4 secunde și să atingă o viteză maximă de 295 km/h. Ba chiar a reușit un timp de șapte minute și 40 de secunde pe Nordschleife. Porsche Cayman GT4 are un preț de pornire în Germania de 86.000 euro cu TVA, dar nu uita că poți să-ți comanzi și jucării precum pachetul Sport Chrono, frâne ceramice și scaune ușoare din plastic ranforsate cu fibră din carbon, dacă ți se pare prea ieftin.