Primele modele electrice din generația NEUE KLASSE vor fi un sedan și un SUV

Oliver Zipse, directorul executiv BMW AG, a confirmat că primele modele BMW din viitoarea generație de mașini electrice vor fi un sedan și un SUV: „Din 2025, vom face următorul mare salt cu NEUE KLASSE: NEUE KLASSE defineşte ceea ce reprezintă BMW Group în viitor. La început, plănuim un sedan compact în segmentul Seria 3 şi un SUV sport. Până la sfârşitul deceniului, este de aşteptat ca NEUE KLASSE să reprezinte mai mult de jumătate din vânzările noastre.”
În iunie 2022 BMW Group a pus piatra de temelie a unei noi uzine în Debrecen, Ungaria. Acolo are în plan să înceapă în 2025 producția primului model din generația NEUE KLASSE. Uzina din Debrecen este rezultatul unei investiții a circa 1 miliard de euro și va avea capacitatea de a produce 150.000 de unităţi automobile anual. Iar gama NEUE KLASSE se va baza pe arhitectura cluster NCAR dezvoltată special pentru automobile electrice.
De asemenea, viitoarele modele pur electrice vor fi orientate către dezvoltare durabilă şi economia circulară. Și vor beneficia de noi tehnologii şi procese de producţie.
La un an după startul producție în Debrecen, BMW Group va demara producția modelelor din noua generație de electrice și la fabrica sa din Munchen.
Primele două modele NEUE KLASSE ar putea fi viitoarele i3 și iX3
Zvonurile publicate de BMWBlog.com spun că viitoarele generații BMW Seria 3 și BMW X3 vor fi produse atât în versiuni pur electrice, cât și cu motoare cu ardere internă. În timp ce varianta electrică va fi produsă pe platforma NEUE KLASSE, versiunile cu motoare cu ardere internă vor avea o variantă evoluată a platformei CLAR. Conform zvonurilor menționate și de BMWBlog.com, următoarea generație BMW Seria 3 cu motoare cu benzină și plug-in hybrid ar putea să fie lansată abia în 2027.
În ceea ce privește iX3, există șanse mai mari ca el să fie primul model din noua generație de electrice. Deoarece prototipurile camuflate ale viitorului BMW X3 au fost deja fotografiate în multiple ocazii. Ele au fost surprinse în timpul testelor pe șosele publice din Germania. Deci pare plauzibil ca în următorii 2 ani BMW să lanseze noul X3. Iar din 2025 să producă și varianta cu propulsie pur electrică.
Cel puțin până în 2023 e posibil să avem doar indicii pe bază de zvon. Însă BMW confirmă că la ediția din 2023 a evenimentului IAA din Germania va prefigura primul model NEUE KLASSE.
