VIDEO: BMW Seria 5 facelift a primit grilă luminată

În setul de poze pe care BMW le-a publicat pentru a exemplificate accesoriile originale M Performance pentru facelift-ul Seriei 5 a fost inclusă și o poză cu noua grilă frontală iluminată. Această opțiune a debutat cu noua generație BMW X6, acum un an, și aduce un plus de stil și pentru BMW Seria 5 facelift.

Pentru cei care consideră că iluminarea grilei frontale ar putea arăta ca un kitsch, vă spun că și eu am fost un pic sceptic la început. Fiindcă nu îmi dădeam seama cât de intensă poate fi lumina. Și îmi imaginam că e ca și cum privești sub capotă prin niște gratii iluminate. Însă, când am testat noul BMW X6 M50d xDrive în zona Rânca am putut să admir această dotare în toată frumusețea ei. Se numește Iconic Glow și este o lumină de ambianță care se asortează la fel de bine cu apusul prins pe un drum montan, ori cu luminile din zonelor urbane cu clădiri moderne și reclame luminoase la tot pasul.

Lumina din grilă este albă, cu nuanțe subtile de bleu deschis. Și intensitatea ei este bine dozată, astfel că nu face decât să reliefeze contururile și lamelele din interiorul grilei. Este un joc de lumini, umbre și forme. Este o sculptură făcută cu ajutorul luminilor produse de fibre LED. Așadar, este o dotare de bun gust. Aș spune că adaugă eleganță, nefiind un spot de lumină ostentativ. Adică nu poate fi comparat cu neoanele puternice pe care le vedeți puse sub unele mașini cu tuning îndrăzneț.

Sincer, lumina din grilă este suficient de delicată încât se potrivește mai cu cât mașina este mai luxoasă, mai impozantă. Ar fi mers și la facelift-ul Seriei 7. Dar grila limuzinei este deja atât de exagerată ca dimensiuni și, totodată, banală ca detalii, încât nu-i mai trebuie un plus de atenție.

Ca și în cazul lui X6, grila Seriei 5 facelift are ramă făcută dintr-o singură bucată, care încadrează ambele decupaje tradiționale. Lamelele interioresunt modelate cu unghiuri și rotunjiri atent lucrate, astfel că efectul 3D este vizibil și fără lumina din interior. Dar sistemul de iluminare pune și mai bine în evidență detaliile și profunzimea grilei.

Momentan știm doar prețul grilei iluminate pentru BMW X6, deoarece acesta nu este încă listat și pentru facelift-ul Seriei 5. În configuratul online pentru România, pe care îl găsiți pe site-ul oficial bmw.ro, grila iluminată este oferită opțional pentru BMW X6 la prețul de 513 euro.

CLICK AICI pentru a vedea toate pozele și informațiile despre facelift-ul BMW Seria 5 Sedan și Touring.

Dacă în cazul farurilor știm de termeni precum fază scurtă, fază lungă, lumină de întâlnire. Acum putem vorbi și despre grila frontală cu fază de ambianță, sau dacă sunteți geloși sau aveți un spirit mai sarcastic, îi puteți spune „faza de fițe”sau „faza de șmecher cu BMW”. Oricum, mașina tot o să arate bine. De aceea eu îi spun „faza de ambianță”.

De asemenea, se pare că devine un fel de trend iluminarea grilei frontale. Deoarece și Mercedes-Benz oferă ceva similar. Doar că nu iluminează toată grila, ci oferă opțiunea ca sigla mare din grilă să aibă contururi iluminate.

Mai mult, trebuie să ținem cont de faptul că mașinile electrice vor prolifera. Iar ele nu au nevoie de o grilă decupată pentru a răci motorul. Astfel, designerii trebuie să născocească idei pentru a da personalitate părții frontale a mașinii.

BMW încearcă idei, precum ne-a dovedit în cazul conceptului BMW VISION M NEXT. Decupajele din grila acestuia sunt acoperite cu panouri transparente pe care au fost gravate cu laser inscripții minuscule inspirate de sigla BMW. Aceste inscripții sunt iluminate, motiv pentru care dau iluzia că sunt suspendate în aer.

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account