Mercedes-Benz G500 4×4 la puterea a doua = Love

Mercedes-Benz G500 4x4²

Mercedes-Benz G500 4×4²: dacă un simplu Mercedes Clasa G nu ți pare suficient, iar un Mercedes G63 AMG 6×6 ți se pare prea mult, iată unul cu doar patru roți, galben de supărare că nu v-ați decis încă. Mercedes G500 4×42 este un concept inspirat din Mercedes-Benz G63 AMG 6×6 minus vreo două roți, dar la fel de capabil în off road, datorită culorii galbene, dar și sistemului de tracțiune integrală preluat de la acesta din urmă. Rețeta pare destul de simplă, asemenea unui Frankenstein din tablă, dar rezultatele sunt la puterea a doua.

Mercedes-Benz G500 4x4²

În practică s-au luat dedesubturile unui Mercedes-Benz G63 AMG 6×6 căruia i s-a amputat un ax și i s-a adăugat un șasiu proaspăt dezvoltat pentru noua generație, dar și un nou motor V8 de patru litri și 422 CP, plus niște jante de 22 inci cu anvelope de off-road 325/55 și o serie de elemente de caroserie din fibră de carbon pe care nu ai vrea să le atingi în teren accidentat oricât de bogat ai fi. Mercedes G500 4×42 atinge suta de kilometri în 6,2 secunde și o viteză maximă de 210 km/h, dar nu vă recomandăm să testați asta în off-road.

Mercedes-Benz G500 4x4²

Printre modificările majore se numără și noua suspensie care poate fi acționată electric și care trece din modul Confort în modul Sport în doar 15 milisecunde. Noul Mercedes-Benz G500 4×42 are o gardă la sol de 450 mm, un unghi de abordare de 52 grade, unghi de degajare de 54 de grade și o adâncime de trecere prin vad de 1.000 mm. Este mașina ideală dacă vrei să treci granița într-o țară străină fără să dai șpăgi în vamă.

Mercedes-Benz G500 4x4²

La interior G500 4×42 se laudă cu o piele de culoare neagră și cusături în contrast (mai mult ca sigur galbene), iar scaunele și fețele de uși sunt acoperite cu o microfibră pe nume DINAMICA în formă de diamant, deși nu au apărut poze care să confirme asta. Probabil încă se mai lucrează în Photoshop la ele.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account